Vicepresedintele CJ Victor Chirila – Mama Omida?

Se pare ca nu e chiar asa. Vicepresedintele Consiliului Judetean n-a jucat piesa de teatru „camere plantate in pereti” asa de bine cum a fost invatat. A modificat putin scenariul, fiindca s-a pripit sa faca circ in Casa Patrata. Astfel, povestea pe care a spus-o jurnalistilor, cum ca, din senin, i-a atras atentia o pata de var de pe parchetul din biroul colegului sau, Constantin Adascalitei, nu se tine pe picioare. Se vede cu ochiul liber cum incearca sa nu-si deconspire sursa,  care l-a avertizat ca ofiterii SRI au intrat noaptea in birourile vicepresedintilor CJ si au gaurit peretii. Iata de ce spun acest lucru:

In primul rand, in timpul conferintei de presa desfasurata ieri, la 12.30, in biroul vicepresedintelui Victor Chirila, acesta din urma s-a aruncat imediat in afirmatii, spunand ca banuieste ca aparatele de interceptare au fost montate in pereti in noaptea de 7 spre 8 mai!!! Punct ochit, punct lovit! Dar, acum, ii pare rau ca „a ghicit” momentul ofiterilor SRI de interventie. Chirila spune ca s-a gandit el, asa, pentru ca doar in week-end, cand birourile nu sunt populate, ar fi putut cineva intra sa-si faca operatiunea. Pana astazi, acesta si-a retras declaratia precum ca in acea noapte s-ar fi montat camerele, intrucat nu stie sigur, ci doar „a aruncat” atunci o „pastila”, ca sa para ca spune ceva interesant.

Foarte interesant este faptul ca in ziua de 7 mai judecatorii Tribunalului Iasi au emis o autorizatie de interceptare. Pe site-ul instantei apare sedinta in care s-au emis autorizatii, stabilita pentru ora 14.30. De retinut faptul ca pe site-ul oricarei instante nu apare scris niciodata numarul si obiectul dosarului si numele partilor, intrucat aceasta procedura este SECRETA. Intotdeauna, pentru astfel de sedinte, ceea ce apare pe site este ceea ce vedeti si in poza alaturata.

Dar, cat de mare sa fie coincidenta ca Victor Chirila „a dat cu presupusul” asupra datei in care s-a intrat in birouri cu camere video si singura sedinta din ultimele doua saptamani a Tribunalului Iasi in care s-au emis autorizatii de interceptare? Deci, pana la urma, stia perfect cand au intrat ofiterii SRI. In 7 mai, dupa-amiaza, judecatorii au dat voie procurorilor DNA sa-i intercepteze pe demnitari, iar acestia au trimis echipa SRI sa „planteze” aparatele, seara. E clar ca un „cineva” l-a avertizat ca i se pregatesc surprize prin pereti. Sa fie oare chiar judecatorul, sau vreun procuror, sau chiar vreun „prieten” de-al lui Constantin Simirad? Cine il vegheaza pe Victor Chirila si a stricat „buna” ancheta a procurorilor anticoruptie?

In al doilea rand, oricine poate observa cum povestea cu camerele de interceptare video are alt inteles cand e povestita de fiecare vicepresedinte in parte.

1. Victor Chirila a spus ca a observat pata de var pe parchet cand statea de vorba cu Constantin Adascalitei, la fereastra din biroul acestuia din urma, s-au apropiat amandoi sa vada despre ce e vorba, s-au intrebat unul pe celalalt daca s-a facut de curand curatenie generala in cladire, iar amandoi au aflat ca nimeni nu a varuit de cand s-a renovat locul. Asadar, Chirila a declarat ca s-au uitat in sus, pe perete sa vada de unde provine pata. Uimiti, s-au gandit, din start, ca cineva le-a montat aparate de interceptare in perete, la tocul usii.

2. Constantin Adascalitei a povestit cum ca a stat de vorba cu colegul sau, Victor Chirila, iar cand au terminat discutia, s-au ridicat de la birou si au ajuns la usa (intrucat Adascalitei a spus ca are obiceiul ca, de fiecare data cand ii vine cineva in vizita, sa-l conduca pe musafir pana la usa), vicepresedintele PNL a vazut pata de culoare alba pe parchet si atunci l-a intrebat pe seful PSD de la ce o fi. Atunci Chirila s-ar fi uitat pe perete si a vazut si acolo ca o bucata de perete de la tocul usii are o culoare mai deschisa fata de cel existent peste tot si s-a gandit ca sunt camere video.

Ambii spun ca, totusi, nu erau chiar siguri ca ar fi chiar aparate de interceptare.

Ceea ce au povestit demnitarii s-ar fi intamplat marti, 17 mai a.c., dupa cum acestia au declarat. Ei spun ca nu s-au grabit sa cheme jurnalistii pentru ca eradeja trecut de o ora rezonabila la care presa ar fi dat curs unei invitatii de presa, s-au gandit sa lase conferinta pe a doua zi, cu timp de meditatie asupra celor descoperite, pe timpul noptii.

Clar! Strategia a fost pusa la punct. Cine ar chema presa sa vada cum se apuca Chirila de sapat in pereti cu surubelnita (avea la indemana foarfec, cutit, lupa, surubelnita… toate pregatite) daca nu este sigur de ce anume se afla in zid? Doar nu se facea de rusine doar incercandu-si norocul…Povestea „e scrisa”, probabil, chiar din 7 mai….

Published in: on mai 20, 2011 at 12:00 am  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://adaluca.wordpress.com/2011/05/20/vicepresedintele-cj-victor-chirila-mama-omida/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un comentariu